FLORI ȘI GÂNDURI BUNE PENTRU FEMEI DE 8 MARTIE DE LA PSD

Îți recomandăm

Femeile din Slatina au fost replătite cu flori și gânduri bune din partea social – democraților olteni. Președintele Consiliului Județean, deputații, primarul reședinței de județ și alți lideri PSD au ieșit în stradă pentru a împărți garoafe roșii doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie.

„Le urez tuturor doamnelor și domnișoarelor, din Slatina și din județul Olt, un sincer ‘La mulți ani!’. Să aibă un an mai bun. În toată această perioadă, între 1 și 8 Martie, sunt foarte multe acțiuni pe care organizațiile PSD din județul Olt le-au făcut, în majoritatea orașelor au fost întâlniri cu doamnele și domnișoarele membre ale Partidului Social Democrat, cel puțin toate orașele au organizat astfel de acțiuni. Astăzi, 8 Martie, și de 1 Martie, am avut și acțiuni de stradă, am avut contact cu doamnele și domnișoarele din județul Olt. Mai devreme ne-am întâlnit cu o doamnă care spunea că dăm anul acesta că anii trecuți nu i-am dat! Să știți că facem această acțiune de 12 ani și suntem prezenți de fiecare dată, fie că e campanie electorală, fie că nu. Mi se pare un gest demn și este o formă de respect față de doamnele și domnișoarele din județul Olt”, a declarat Marius Oprescu, liderul social democraților olteni.

RESPECT pentru mame, bunici și soții, spune Emil Moț, primarul Slatinei: „De 1 și 8 Martie, Partidul Social Democrat a fost prezent în Slatina, cu un zâmbet pentru doamnele, domnișoarele, mamele noastre, bunicile noastre, soțiile noastre. La mulți ani, doamnelor, din tot sufletul!”.

Marius Iancu, deputat PSD de Olt, a avut și el o urare pentru femei.

„Am oferit doamnelor și domnișoarelor flori și zâmbete. Din partea noastră, un sincer: La mulți ani!”, a declarat parlamentarul oltean.

Nici deputatul Florin Barbu nu s-a lăsat mai prejos și a avut numai gânduri alese pentru doamnele și domnișoarele din județ, cât și din întreaga țară.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

OPORTUNITATE: Cursuri de calificare GRATUITE în județul Olt prin proiectul „COMPETENT – Format, calificat, competitiv pe piața muncii”

Într-o piață a muncii tot mai dinamică, unde cererea de personal calificat este în continuă creștere, Agenția Județeană pentru...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img