LIMBA ROMÂNĂ A DEVENIT LIMBĂ OFICIALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA! 

Îți recomandăm

Parlamentul Republicii Moldova a votat astăzi, 16 martie, în a doua și ultima lectură, proiectul de lege în vederea înlocuirii sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”, în toate legile țării, chiar și în Constituție.

Documentul a fost susținut de 57 de deputați ai Partidului de Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu și de deputatul Gaik Vartanean, din cadrul „Mișcarea Alternativa Națională”, cu un număr de 58 de voturi.

Limba oficială a Republicii Moldova este limba română

Votul a fost aplaudat în picioare de deputații PAS, în timp ce colegii lor socialiști și comuniști au ridicat pancarte cu inscripții referitoare la sintagma sovietică „limba moldovenească”, potrivit sursei citate anterior.

Condițiile care au impus adoptarea prezentelor modificări legislative au ca rezultat, în mod incontestabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în documentele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care decid un principiu de bază indubitabil, mai exact că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Anunț

În atenția crescătorilor de animale din comuna Ștefan cel Mare,    Primaria comunei Ștefan cel Mare ,cu sediul in localitatea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img