
Doi tineri, ambii foşti angajaţi ai unei platforme de vânzări online, sunt acum cercetaţi de poliţie, în legătură cu o presupusă infracţiune comisă timp de doi ani. Cei doi sunt acuzați că au adus firmei respective prejudicii în valoare de 210.000 de lei. Iată ce metodă au folosit aceștia.
La începutul lunii martie, reprezentanţii unei societăţi comerciale au sesizat poliţia în privinţa acestor comenzi frauduloase, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti la domiciliul celor doi tineri, au fost găsite mai multe mijloace de probă, precum şi o sumă de bani în valoare de 12.700 de lei şi 1.200 de euro.
Metoda prin care au reușit să păcălească sistemul
Mai exact, în perioada octombrie 2020-martie 2023, un tânăr de 26 de ani este acuzat că a comandat bunuri folosind vouchere de reducere false, creat prin intermediul a 75 de adrese de e-mail cu date de identificare fictive. Livrarea acestor bunuri s-a făcut la easy-box-uri din municipiul Ploieşti, iar plăţile au fost efectuate cu ajutorul voucherelor false, conform datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
În prezent, cei doi tineri, din judeţele Buzău şi Dâmboviţa, sunt reţinuţi pentru 24 de ore şi plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările în cazul lor continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru acces ilegal la un sistem informatic şi fraudă informatică.










