
Deputatul de Olt Cătălin Grecu nu se dă în spate de la muncă chiar dacă este vorba de adunatul deșeurilor aruncate la întâmplare, pe domeniul public, de către cetățenii certați cu bunul simț. Acest fapt este demonstrat de acțiunea ”Vinerea Verde” la care social-democartul a luat parte alături de preşedintele organizaţiei PSD Drăgănești-Olt, Viorel Nădescu și de zeci de membri și simpatizanți ai partidului:
”Eticheta unui oraş ţine de o administraţie atenta cu mediul înconjurător şi curăţenia din comunitatea pe care o reprezintă.
Într-un oraş murdar şi prăfuit, este nevoie de campanii de ecologizare menite să schimbe impresia unui oraş ignorat, într-unul care are ceva de spus în zona economică a judeţului.
Schimbarea începe cu noi şi ţin să le mulţumesc celor peste 50 de simpatizanţi PSD Drăgăneşti, care au participat, alături de mine şi preşedintele organizaţiei locale, Viorel Nădescu, la acţiunea „Vinerea Verde”, o campanie menită să promoveze respectul pentru mediu şi implicarea activă în protejarea acestuia.” a transmis Grecu.










