Autoritatea locală din Dobroteasa a început demersurile pentru avizarea construirii unui nou sediu pentru activitățile administrative. Amplasamentul ales de primarul din localitate este actualul sediu de primărie care va fi demolat. În locul acestui sediu administrația locală are fondurile necesare pentru a construi un sediu nou, care să corespundă actualelor norme.
Clădirea va avea un regim de înălțime cu parter și un etaj. Odată semnat contractul de lucrări, noul sediu va fi gata în cel mult 12 luni. În jurul sediului vor fi amenajate aleile pietonale, alee carosabilă. Se propun și locuri de parcare cu acces direct din drumul județean. Totodată în caietul de sarcini există și o suprafață destinată spațiilor verzi.
„Este un sediu de primărie nou pe care credem noi că este momentul să-l avem. Este normal ca la un moment dat să îți dorești ca toți cei care lucrează în administrația publică locală, angajații primăriei să beneficieze și ei de condiții normale de lucru. Până acum un sediu nou de primărie nu a fost o prioritate pentru noi deoarece am avut alte proiecte, acum credem că putem să demarăm și construcția unei asemenea clădiri. Avem banii necesari, avem și constructorul care a câștigat licitația, acum nu ne mai rămâne decât să ne apucăm de treabă”, a declarat Ion Crăciunescu, primarul comunei Dobroteasa.










