Poliţiştii pichetează marţi sediul Ministerului de Interne, nemulţumiţi de nivelul salariilor

Îți recomandăm

politia protestSindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) organizează, marţi, o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în aceeaşi zi în care ministrul de resort are planificată prezentarea bilanţului ministerului pentru anul 2019.

Potrivit Agerpres revendicările sindicaliştilor din SNPPC sunt aplicarea, pentru tot personalul Ministerului Afacerilor Interne, a Deciziei CCR 794/2016, a Deciziei ICCJ 51/2019 şi a Legii 71/2015, în părţile care privesc salarizarea la nivelul maxim al funcţiei publice, recalcularea salariilor pentru viitor şi acordarea sumelor restante pentru ultimii 3 ani; anularea incompatibilităţilor stabilite poliţiştilor judiciarişti, care diferă faţă de cele prevăzute de Legea 360/2002 pentru ceilalţi funcţionari publici cu statut special, incompatibilităţi reglementate recent prin OUG 20/2020; acordarea titlului de specialist de clasă şi a gradaţiei salariale aferente, prevăzute în Legea-cadru a salarizării 153/2017, atât pentru poliţişti, cât şi pentru personalul contractual.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Apa nu este suficientă. Ce trebuie să bei pe timp de caniculă pentru a rămâne hidratat

Zilele toride de vară ne fac să fim adepții băuturilor cât mai reci, însă medicii avertizează că nu tot ce este rece ne...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img