Slătineanca, Mădălina Ghenea și noul ei iubit, Grigor Dimitrov, și-au asumat relația, după ce apăruseră mai multe zvonuri cum că între cei doi ar fi ceva mai mult.
Frumoasa actriță, de 35 de ani, și tenismenul bulgar, Dimitrov (32 de ani – 26 ATP), nu se mai ascund, ba chiar și-au arătat tandrețea în mediul online. Gesturile lor de afecțiune i-au surprins până și pe internauți, care nu se așteptau la asta.
Mădălina Ghenea, în brațele noului iubit, pe o bancă din Londra. Grigor Dimitrov a „exagerat” cu sărutările pătimașe
Cei doi au fost prezenți la Wimbledon, locul unde se desfășoară al treilea turneu de Grand Slam 2023. Ambii s-au filmat în timp ce stăteau pe o bancă din Londra, așteptând autobuzul, însă nu oricum, ci arătându-și gesturi pline de tandrețe.
Într-un InstaStory, tenismenul își sărută iubita pe obraz de mai multe ori, cu mult patos, semn că relația dintre cei doi este din ce în ce mai intensă.
„Așteptăm autobuzul la Wimbledon, în stație. Acest bărbat…”, spune Mădălina Ghenea în clipul video.
Actrița stă așezată în brațele partenerului ei, lăsându-se copleșită de-a dreptul de momentele de afecțiune.
În altă imagine, cei doi au făcut schimb de roluri, astfel că frumoasa șatenă este cea care îl pupă pe obraz pe iubitul ei, în timp ce Dimitrov se lasă „îmbătat” de gestul de afecțiune din partea Mădălinei.
Actrița este cea care a și distribuit în secțiunea de story fotografia sportivului.
„Prima vizită la Wimbledon cu @madalinaghenea”, a postat Dimitrov într-un Insta Story.
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la turneele de la Roma, Madrid, Geneva și Roland Garros, acolo unde a tot venit ca să-l susțină pe tenismen. Deși existau zvonuri cum că între cei doi s-ar înfiripa o poveste de iubire, ambii și-au propus să nu se mai ascundă și să-și oficializeze relația, încă din data de 24 mai.
sursa observatornews










