Poliția a săltat un bărbat care vindea bolizi aflați încă în leasing, ca mașini fără obligații

Îți recomandăm

Țepe de zeci de mii de euro în București! Un bărbat  a vândut mașini aflate încă în leasing, pe care le cumpăra de la cei diverse companii, pretextând că deține o companie care le poate revinde, cu obligația ca retele de leasing să fie preluate de noii proprietari. Oamenii care cumpărau mașinile nu aveau idee că e vorba de un autoturism în leasing!

La data de 27 iunie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare un mandat de aducere, în județul Ilfov, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prejudiciul fiind de aproximativ 81.000 de euro.

Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 21 octombrie 2020 – 7 aprilie 2022, un bărbat, de 41 de ani, atribuindu-și în fals calitatea de director al unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare reprezentanții unor firme, constând în aceea că, în urma încheierii promisiunilor de cesiune a contractelor de leasing financiar, ar fi vândut 4 autoturisme, către cumpărători de bună credință, imediat după intrarea în posesia acestora.

La data de 27 iunie 2023, în urma punerii în aplicare a mandatului de aducere, bărbatul a fost depistat și condus la audieri. Față de cel în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. De asemenea, în urma cooperării polițienești internaționale, unul dintre autoturisme a fost depistat pe teritoriul altei țări.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vacanța de vară 2026: Cât durează și când revin elevii la cursuri în noul an școlar

Elevii din România se apropie de finalul anului școlar 2025-2026 și de cea mai lungă perioadă de pauză din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img