Polițiști acuzați că au bătut un copil. Familia băiatului a făcut plângere la Parchet

Îți recomandăm

Situație revoltătoare în județul Timiș. Un adolescent de 16 ani ar fi fost agresat de mai mulți polițiști, după ce l-ar fi prins conducând un tractor pe ulițele din sat. Familia băiatului a scos certificat medico-legal și a depus plângere împotriva agenților.

Adolescentul de 16 ani a fost prins la volan pe străzile din localitatea Bucovăț. Spune că polițiștii l-au dus la secția de la Făget, acolo unde a fost și lovit. Victimă: Mi-au luat telefonul și m-au dus la secție la Făget. M-am pus pe scaun acolo și a venit un domn să îmi dea o palmă. Apoi doamna a venit a luat bastonul și mi-a dat peste spate. Peste spate, peste mână. Vărul victimei: Eu îl întreb, măi de ce ești vânăt pe gât. Nu, că nu-i vânăt, zicea doamna. Ies afară din secție, merg 20 de metri și îl întreb: cum te-au bătut? Mi-a zis: uite, unul mi-a dat la cap, m-a strâns de gât, m-au pus să țin degetele așa, mi-au dat cu ăla peste degete, eu când am tras mâna, au vinețit mâinile la el. I-au dat cu bastonul peste spate, de mi-a spus că nu a mai avut aer să respire. Toate chestiile astea de față cu alți polițiști. Rudele susțin că minorul ar fi fost obligat să semneze o declarație și a fost audiat în lipsa părinților. Tatăl victimei: Și acum, uitați, că tremur tot și de marți seara umblu pe drumuri să nu aibă nimic, să nu rămână cu traume. Eu nu am fost de față, nici avocatul, că trebuia să-i dea un avocat că-i minor, n-a fost nimeni. Medicii legiști au emis un certificat medico-legal, care atestă faptul că tânărul a suferit mai multe lovituri. Mătușa victimei: Să vii pe la spate și să-i dai cu palma peste timpan și peste moalea capului. Nu-i posibil așa ceva. Și cu bastonul. Tatăl băiatului a depus o plângere la parchetul de pe lângă Judecatoria Făget. În același timp, Inspectoratul Județean Timiș a deschis o anchetă. Aurora Voicilă – purtător de cuvânt IPJ Timiș: Au fost dispuse verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în consecință. Adolescentul de 16 ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. Dacă ancheta va stabili că polițiștii l-au agresat, aceștia riscă să fie demiși.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: „PSD spune că este în opoziție, dar adevărata putere se vede în instituțiile statului”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, susține că declarațiile liderilor PSD privind trecerea partidului în opoziție nu sunt confirmate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img