Accident cu un BMW al Poliției Rutiere – Doi polițiști au ajuns la spital

Îți recomandăm

Doi poliţişti de la Biroul Rutier Târgu Jiu au fost răniţi, vineri, după ce un şofer nu a acordat prioritate autospeciale, iar aceasta a lovit o maşină parcată. Aceasta a ricoşat într-un alt autoturism. Şoferul care nu a acordat prioritate a fugit de la locul accidentului.

„La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Jiu – Biroului Rutier, în timp ce se aflau în misiune, cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, deplasându-se pe Calea Bucureşti, din municipiul Târgu Jiu, un autoturism nu le-ar fi acordat prioritate de trecere, iar pentru a evita impactul cu acesta, echipajul de poliţie a intrat în coliziune cu alt autoturism parcat, care la rândul său a ricoşat în alt autoturism”, a transmis, vineri, IPJ Gorj.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, a rezultat rănirea celor doi poliţişti.

„Conducătorul care nu a acordat prioritate de trecere a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii fac verificări pentru identificare conducătorului auto şi stabilirea situaţiei de fapt.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Magia filmului revine la Balș: Proiecții gratuite pentru întreaga familie începând cu 20 iunie

Centrul Multifuncțional din Balș își redeschide porțile pentru iubitorii de cinematografie. Începând de sâmbătă, 20 iunie 2026, instituția locală...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img