Prefectul de Olt, Mario De Mezzo a fost prezent la eveniment. Planul ROȘU de intervenție!a fost activat pentru câteva minute.
Accident rutier în comuna Pleșoiu, sat Arcești-Cot, implicate un autocamion încărcat cu pietriș și două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. Șoferul de autocamion fără urme de traumă, ceilalți șoferi sunt în curs de monitorizare, conștienți.

Zeci de pompieri au ajuns la fața locului, dar și polițiști. Preț de câteva minute a fost activat Planul Roșu. Din fericire nu au existat victime. Autocamionul încărcat cu pietriș s-a răsturnat pe stradă. Traficul este blocat în zonă, participanții la trafic folosesc o rută alternativă.
„Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, între comunele Găneasa și Pleșoiu, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 3 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Drăgășani, județul Vâlcea, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj și un autocamion condus de un bărbat de 54 de ani, din orașul Bălcești, județul Vâlcea. În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina” , au spus reprezentanții IPJ Olt.










