Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii, însă doar pe hârtie, pentru că elevii care nu le poartă nu riscă niciun fel de sancțiune. Amenzile pentru părinți și școli, prevăzute în proiectul inițial, care ajungeau și la zece mii de lei, au fost între timp eliminate. „Nu cred că este un aspect care să le distrugă personalitatea”, e de părere Carmen Simion, profesoaără la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați.
Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii, dacă proiectul de lege trece de Parlament. În unitățile de învățământ nu ar mai exista elevi îmbrăcați după „preferințe”. „De obicei, așa mă îmbrac eu, îmi place să fiu în alt stil decât uniformă. Nu-mi place să mă îmbrac office. Nu, nu sunt de acord. E alegerea fiecăruia cum se îmbracă, atât timp cât nu încalcă niște reguli, adică să vină îmbrăcat decent, în culorile școlii”, spune un tânăr. „Susțin parțial uniforma. Și noi, elevii, avem dreptul acesta să ne exprimăm din punct de vedere vestimentar, estetic. În același timp, este necesară și o rigoare”, e de părere un alt adolescent. „În primul rând, noi, elevii, reprezentăm imaginea Colegiului. Totodată, sunt anumite zile în care parcă îți dorești să nu mai porți o cămașă și îți dorești ceva mai comod”, mărturisește o tânără. Și părinții au păreri împărțite. „Nu sunt de acord. E mai lejer pentru copii așa cu tricou. Să se îmbrace decent”, spune o doamnă. „E o idee bună. Știți, bullyingul mai dispare”, e de părere un bărbat. „O idee foarte bună și necesară, se deosebesc față de celelalte persoane”, consideră un părinte care, întrebat cine ar trebui să cumpere uniformele, statul sau părinții, răspunde: „Cred că echitabil ar fi jumătate, jumătate.” „E perfect! Toată lumea să fie unitară, la fel. E frumos și vizual”, e de părere un alt părinte. Forma inițială a proiectului prevedea amenzi pentru părinți și școli, dacă elevii nu veneau la ore în uniformă. Acestea au fost, însă, eliminate. „Nu cred că este un aspect care să le distrugă personalitatea și sunt convinsă că, în felul acesta, se vor diminua multe neajunsuri dintre ei. Eu aș zice că cel mai mare neajuns este cel de factură financiară”, spune Carmen Simion, profesor de Limba și Literatura Română. „Ar fi și un element de siguranță în școli. Practic, având o uniformă, poți să recunoști foarte ușor o persoană care este externă școlii”, completează Romeo Zamfir, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați. Autoritățile locale nu vor fi obligate să cumpere uniformele pentru elevi, însă proiectul le permite să suporte aceste costuri din bugetele locale, dacă au posibilitatea.
sursa digi24









