Peste 240 de copii au ajuns, în ultimele șase luni, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, după accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Printre pacienți s-au numărat și copii mai mici de 10 ani, iar unele dintre accidente au provocat leziuni foarte grave. Cei mai mulți dintre copiii care s-au prezentat la spital, 61%, aveau între 10 și 15 ani. Alți 31% dintre pacienți erau adolescenți, în timp ce 8% aveau mai puțin de 10 ani. În funcție de gravitatea traumatismelor, copiii au fost internați în secțiile de Neurochirurgie, Chirurgie, Ortopedie sau Chirurgie Plastică. Cazurile cele mai grave au fost tratate în Terapie Intensivă. Printre leziunile suferite s-au numărat traumatisme cranio-cerebrale, leziuni abdominale, inclusiv contuzii și rupturi de organe, dar și traumatisme ortopedice și leziuni care au necesitat intervenția specialiștilor în chirurgie plastică. Potrivit reprezentanților spitalului, 70% dintre copiii implicați în astfel de accidente au fost băieți, iar 30% fete. Medicii mai observă că adolescenții par să fie mai prudenți și să stăpânească mai bine comenzile trotinetelor electrice.
sursa digi24








