Școlile care au intrat în posesia cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei nu le pot distribui deocamdată părinților pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu a finalizat procedura pe care școlile să o urmeze pentru ca tichetele să ajungă la părinți.
Procedura ar fi trebuit să fie deja finalizată și trimisă inspectoratelor și școlilor pentru ca de luni, 8 ianuarie, părinții să poate ridica de la școli cardurile, potrivit declaraţiilor responsabililor din MIPE.
“Cei de la MIPE ne-au solicitat să mai întârziem puțin predarea pentru ca urmează să vină procedura”, a declarat, pentru sursa citată, inspectorul școlar Vasile Bogus, responsabil cu procedura de distribuire a tichetelor educaționale, la nivelul inspectoratului județean Ilfov.
Surse oficiale spuneau săptămâna trecută că de luni, școlile care vor primi tichetele educaționale le vor putea și distribuit pentru că procedura va fi gata până atunci. Aceasta este stabilită printr-un ordin de ministru comun semnat de ministrul Fondurilor Europene (MIPE) și cel al Educației privind procedura de distribuire a cardurilor de la școală la beneficiar. Joi, ordinul era în procedură de avizare la MIPE.
Nu este prevăzută clar o procedură a distribuirii cardurilor, ci una generală. În OUG nr. 83/2023 privind privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile și luarea unor măsuri în domeniul educației. Inspectoratele le transmit școlilor, iar școlile mai departe beneficiarilor. Însă nu se precizează detalii despre cum și când intră aceștia în posesia cardurilor.










