Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut mai multe anunțuri legate de subvenții pentru agricultorii din mai multe sectoare, totul în urma protestelor furibunde ale fermierilor din ultimele zile.
Printre acestea se află acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă subvenţionată, plata unui sprijin de 100 de euro/ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură. De asemenea, permisul de conducere categorie B se echivalează și va fi recunoscut pentru categoria TR (tractor).
Se va introduce și Creditul Fermierului (credit de capital de lucru): 1,95% dobândă, ROBOR suportat de MADR și Ministerul Finanțelor, cu termen până la sfârșitul lunii februarie. Asociațiile avertizaseră că vor iniţia de urgenţă demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel naţional dacă Ministerul Agriculturii nu le soluţionează revendicările.
„Aștept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi să aibă încredere totală în formele asociative care sunt lângă mine aici la această conferinţă şi îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate”, a spus Florin Barbu la sfârșitul conferinței de presă.










