În noaptea de 29 spre 30 aprilie, bărbatul de 37 de ani care și-a ucis soția, pe o stradă din orașul Drăgănești-Olt, a fost reținut. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt:
„În urma probatoriului administrat, în noaptea de 29 spre 30 aprilie a.c., procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 37 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt, cu propuneri legale, în cursul zilei de 30 aprilie 2024”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.










