O nouă inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice

Îți recomandăm

Siminica Mirea, senator PSD, a identificat, în legislația actuală, o reglementare care dezavantajează pensionarii români, fapt pentru care propune modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Aceștia sunt, în mare parte, persoane în vârstă, cu probleme de sănătate, care au adesea dificultăți în a se deplasa și necesită măsuri suplimentare de protecție și sprijin.

„Pentru a solicita bilete de tratament sau bilete de odihnă, pensionarii trebuie să depună, la sediul Casei teritoriale de Pensii, o cerere tip, împreună cu toate documentele necesare. Acest lucru obligă mulți pensionari să călătorească distanțe considerabile, uneori zeci sau chiar sute de kilometri, pentru a ajunge la sediile caselor teritoriale de pensii. După ce dosarele sunt aprobate, aceștia trebuie să facă o altă călătorie, la fel de anevoioasă, pentru a ridica biletele.

Considerăm că pensionarii ar trebui să aibă opțiunea de a depune cererile pentru bilete de tratament sau bilete de odihnă, la autoritățile publice locale sau la primăria de domiciliu, și nu doar la casele teritoriale de pensii. Această soluție ar fi posibilă, în baza unei convenții între casele teritoriale de pensii și autoritățile publice locale. Astfel, după aprobarea cererilor, pensionarii ar putea primi biletele direct de la aceste autorități, ceea ce ar reduce considerabil efortul și disconfortul deplasărilor lungi, de multe ori prea dificil pentru aceștia.

Implementarea acestor măsuri nu va necesita alocarea de fonduri bugetare suplimentare”, a declarat Siminica Mirea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe în 2026 pe 8 iunie și va dura 21 de zile,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img