Candidatul PNL, Mario De Mezzo a câștigat alegerile din Slatina cu peste 3500 de voturi.
„Victoria este a Slatinei și a slătinenilor. Este doar victoria lor. Este clar că nemulțumirea lor față de actuala conducere, de o administrație incompetentă, frustrarea lor față de disprețul cu care au fost tratați și toate minusurile de aici pe care eu nu am făcut altceva decât să le pun în lumină, au vorbit astăzi prin ștampila de vot. Slătinenii au venit și au votat cu sete. Unii dintre ei susținându-mă pe Facebook, alții pe TikTok, alții dintre ei venind cu mine în partid, sau doar fiindu-mi alături printr-un claxon sau o fotografie. Cu toții au crezut în mine și au votat cu sufletul. Le mulțumesc din suflet, este victoria noastră, a slătinenilor onești!”, a declarat Mario De Mezzo la aflarea rezultatelor.
Prezența la vot în Slatina a fost de aproape 50%.










