Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabil în intervalul 17 iulie, ora 12.00 – 18 iulie, ora 02.00, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55 – 70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 40 – 50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.
ANM e emis o avertizare de cod portocaliu pentru ziua de 17 iulie în Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, unde valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade.
Avertizarea de cod roșu vizează zonele Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei, unde în ziua de 17 iulie, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33 – 36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 – 24 de grade.
De asemenea, ANM a emis o avertizare de cod galben pentru sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali unde valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade.
Codul portocaliu este valabil în Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 – 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade.
Avertizarea de cod roșu va aduce temperaturi maxime între 38 și 41 de grade în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila și Tulcea, iar pe litoral vor fi 34 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 – 24 de grade.
În zilele următoare valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar vom mai avea canicula și disconfort termic, cu precădere în sud-estul țării.










