Primăria Osica de Sus va începe distribuirea măștilor de protecție în localitate. În acest moment vor fi distribuite 10.000 de măști de protecție reutilizabile în cele patru sate ale comunei.
Locuitorii din Osica de Sus vor primi gratuit măști de protecție. Acestea vor fi distribuite gratuit de angajații Primăriei.
Începând de mâine, 15 mai, va începe campania de distribuire a celor 10.000 de kituri de protecție.
„În contextul în care noua stare de alertă a introdus obligativitatea de a purta mască de protecție în spațiile publice, Primăria Osica de Sus a achiziționat 10.000 de măști care vor fi distribuite gratuit la fiecare gospodărie din satele Osica de Sus, Greci, Tomeni și Ostrov”, au transmis reprezentanții primăriei.
Până în prezent, în Olt, mai mulți edili au luat decizia de a distribui gratuit măști de protecție.
Asta în condițiile în care începând din 15 mai purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.










