Infractorii fac bani şi în vreme de pandemie. Statul în case nu-i împiedică să-şi continue activitatea infracţională şi să facă victime în rândul oamenilor de bună credinţă.
Astfel, în această perioadă, înşelăciunile prin metoda “Accidentul” încă mai fac victime.
Infractorii sună diverse persoane, susţinând că sunt rude ale acestora şi cer bani sub pretextul că sunt infectaţi. Hoţii spun că au nevoie de acele sume pentru a face rost de echipamentele medicale necesare pentru tratarea Covid-19.
Alții se recomandă a fi polițiști sau medici și cer bani în numele unor membrii ai familiei care au suferit accidente rutiere.
‘Recomadăm celor care sunt contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier sau de altă situație în care ar fi fost implicată, să nu dea curs solicitării și sa verifice temeinic dacă aceste aspecte sunt reale’, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
În ultima perioadă, la nivelul județului nu s-au înregistrat astfel de cazuri, dar, din păcate, la nivel național numărul înșelăciunilor prin acestă metodă a crescut.
Le recomandam sa ceara date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sa sune pentru a se asigura ca nu este vorba despre o înșelăciune.”










