Florin Barbu, bilanț după doi ani în fruntea Agriculturii

Îți recomandăm

Dacă tot urmează schimbări, ministrul Florin Barbu, și-a făcut bilanțul celor doi ani în care s-a aflat în fruntea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Deputatul PSD Olt și ministru al Agriculturii consideră că „agricultura României este astăzi mai puternică și mai pregătită să facă față oricăror provocări, (…) pentru că, în ultimii doi ani, prin dialog cu fermierii și producătorii, am lansat programe de sprijin pentru toate sectoarele din agricultură”, spune șeful MADR într-o postare pe rețelele sociale adresată fermierilor.

În bilanțul celor doi ani de mandat, publicat pe site-ul MADR, se trec în revistă peste 60 de măsuri și programe adoptate, precum și intervențiile către Comisia Europeană făcute de ministrul Florin Barbu în Consiliul AgriFish, în sprijinul fermierilor români.

De asemenea, în bilanț se vorbește despre plăți de peste 22,4 miliarde de lei efectuate în ultimii doi ani, din care 21,89 miliarde de lei din fonduri europene și 570 de milioane de lei din Bugetul Național, precum și despre o absorbție de fonduri europene în valoare de 3,2 miliarde de euro

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Schimbări în învățământ: Ministerul Educației modifică orarul elevilor în 32 de licee, începând cu anul școlar 2026-2027

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, joi, 23 aprilie, publicarea ordinului prin care aprobă lista celor 32 de licee...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img