Claudiu Niculescu aduce cea mai bună clasare a echipei CSM Slatina

Îți recomandăm

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, Claudiu Niculescu semna cu CSM Slatina. De atunci și până în prezent, antrenorul a reușit să imprime un parcurs solid și eficient, concretizat prin următoarele cifre: meciuri disputate 12, dintre care 6 victorii, 4 rezultate de egalitate şi doar 2 înfrângeri.

În play-out, echipa a fost de neoprit: a încheiat pe primul loc, fără nicio înfrângere, demonstrând consistență și organizare defensivă. Sub comanda lui Niculescu, Slatina a obținut cea mai bună clasare din ultimii ani.

Pentru noul sezon, așteptările sunt mai mari ca niciodată, mai ales că se fac eforturi pentru schimbarea formei de organizare a echipei.

Eu personal, îmi doresc mai mult, dar putem discuta despre aceste aspecte, în momentul în care se va reuşi schimbarea statutului echipei. Împreună cu conducerea clubului, discutăm zilnic despre transferurile pe care le vom face pentru a îmbunătăţi lotul de jucători, iar în momentul în care le vom oficializa, le vom anunţa public. Băieţii se mai bucură de câteva zile de vacanţă pe care le mai au până pe data de 16 iunie, când ne vom reuni şi vom începe antrenamentele, care nu vor fi deloc uşoare”, a precizat Claudiu Niculescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Scornicești: Serviciul de alimentare cu apă este oprit în Piscani, Mogoșești, Mărgineni și Jitaru

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că serviciul de alimentare cu apă este oprit, în acest moment, în...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img