Accident rutier pe DEx 12. Un tânăr din Piatra Olt a intrat în parapetul de separare a sensurilor și s-a răsturnat

Îți recomandăm

În dimineața zilei de 15 iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe DEx 12 a avut loc un accident rutier.. Autoturismul condus de către un tânăr din Piatra Olt a intrat in parapetul lateral

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un tânăr, de 21 de ani, din orașul Piatra-Olt, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DEx 12, din direcția Slatina către Craiova, la km 15 + 140 m, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit parapetul de separare a sensurilor și s-a răsturnat.

În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina termină sezonul 2025-2026 pe locul ȘASE în clasament

După 22 de meciuri disputate în noul sezon al Ligii Florilor, echipa de handbal CSM Slatina se poziționează pe locul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img