Românii se declară dezamăgiți de decizia Guvernului de a reduce ajutorul financiar din programul „Sprijin pentru România”. Este vorba despre banii acordați pe cardurile sociale celor cu venituri mici, pentru a-și cumpăra alimente de bază. Până la sfârșitul anului, aceștia vor primi doar 250 de lei, în două tranșe. Suma este insuficientă în fața valurilor de scumpiri din ultima perioadă: „Ca si cum nu ar fi”, spun oamenii.
Guvernul a redus drastic ajutorul acordat românilor cu venituri mici. Până la sfârșitul anului, aceștia vor primi doar 250 de lei, în două tranșe. Primii bani vor ajunge pe carduri până la finalul lunii septembrie, după nouă luni de așteptare. Anul trecut, oamenii vulnerabili primeau câte 250 de lei o dată la două luni. Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Cei 125 de lei de pe cardurile sociale pot fi folosiți pentru cumpărarea alimentelor de bază, printre care sunt uleiul, mălaiul, făina albă, zahărul sau chiar pâinea și conservele. Oamenii spun că, din cauza prețurilor care au crescut foarte mult, coșul cu alimente achiziționate cu ajutorul acestor carduri este tot mai gol.
sursa digi 24










