Mădălina Ghenea, hărțuită ani de zile de o româncă pe rețelele sociale. Actrița cere despăgubiri de 5 milioane de euro

Îți recomandăm

Mădălina Ghenea, actriță și fotomodel de origine română, stabilită în Italia, a fost hărțuită ani de zile de o româncă pe rețelele sociale. Procurorii din Italia cer acum doi ani de închisoare pentru femeia care a hărțuit-o pe actriță, iar Ghenea cere despăgubiri de 5 milioane de euro.

Mădălina Ghenea povestește cum o femeie i-ar fi trimis pe rețelele sociale zeci de mesaje de amenințare, care erau însoțite de imagini cu impact emoțional. Acest lucru a speriat-o pe actriță și a ajuns ca o perioadă să nu mai iasă din casă. Acum aceasta cere despăgubiri de 5 milioane de euro. Procesul a ajuns la final la începutul acestei săptămâni, iar sentința este așteptată în februarie. Mădălina Ghenea se află în această situație de mai bine de zece ani, pentru că primele amenințări din partea româncei care o hărțuia au apărut după ce Mădălina a jucat în filmul „Youth”, în regia lui Paolo Sorrentino. Abia după ce Mădălina Ghenea a depus plângere pentru hărțuire și a apelat la autorități pentru investigații a aflat că în spatele contului agresiv se afla o româncă de 45 de ani, care locuiește în Italia. Românca acuzată de hărțuire a negat acuzațiile, avocatul ei spunând că cineva i-a furat identitatea.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

România obține 104 milioane de euro pentru modernizarea rețelelor electrice. Proiect strategic semnat la Copenhaga

Proiectul Smart Grid CARMEN, unul dintre cele mai importante proiecte energetice regionale din ultimii ani, a obținut o finanțare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img