În ultimele șase luni ale anului trecut au fost înregistrate peste 4.600 de misiuni, mai exact 4.620, față de 5.227 de misiuni în perioada similară a anului trecut, rezultând o scădere cu aproximativ 28 la sută.
Potrivit col. VĂSUICĂ Ion – Șeful Centrului Operațional ISU Olt în semestrul al doilea al anului 2025 structurile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au gestionat un număr total de 4.620 de misiuni, ceea ce reprezintă o medie zilnică de aproximativ 26 de intervenții. Comparativ cu semestrul al doilea al anului 2024, se înregistrează o scădere de 28%, indicator care reflectă atât evoluția situațiilor de urgență, cât și eficiența măsurilor de prevenire desfășurate la nivelul județului.
Pe parcursul acestui semestru, echipajele operative au intervenit într-o gamă variată de situații de urgență, de la stingerea incendiilor și gestionarea accidentelor rutiere, până la misiuni de acordare a primului ajutor calificat și alte acțiuni destinate protecției populației. Intervențiile au fost realizate cu promptitudine, uneori în condiții dificile, demonstrând capacitatea de reacție, adaptabilitatea și profesionalismul personalului operativ.
”Din punct de vedere statistic, în perioada analizată au fost înregistrate 821 de intervenții pentru stingerea incendiilor, 2.711 misiuni SMURD, 569 de intervenții la accidente rutiere și misiuni de descarcerare, precum și 196 de misiuni generate de fenomene meteorologice periculoase sau alte situații speciale.
În cadrul acestor misiuni, echipajele ISU Olt au acordat asistență unui număr total de 3.773 de persoane, dintre care 3.493 de adulți și 280 de copii, contribuind direct la salvarea de vieți și la limitarea consecințelor situațiilor de urgență”, a completat Seful Centrului Operațional
De asemenea, pe parcursul semestrului al doilea al anului 2025, au fost gestionate și intervenții de amploare, care au necesitat mobilizarea unui număr mare de forțe și mijloace, o coordonare eficientă între subunități și structurile de sprijin, precum și o cooperare strânsă cu celelalte instituții și autorități ale administrației publice locale. În aceste situații, luarea rapidă a deciziilor a fost esențială pentru protejarea vieții cetățenilor și a bunurilor acestora.
”În urma incendiilor produse în perioada analizată, au fost înregistrate 118 persoane rănite și, din păcate, o persoană decedată, în urma unui incendiu izbucnit la un autoturism implicat într-un accident rutier.
Printre evenimentele cu impact major desfășurate de structurile operative ale ISU Olt în semestrul 2 al anului 2025 amintim:
Intervenția din data de 11.08.2025 care s-a manifestat la vegetație uscată, miriște, lăstăriș/mărăciniș ce a dus la incendierea a 4 locuințe în Comuna Cungrea. Intervenția a fost deosebită prin prisma terenului greu accesibil autospecialelor de intervenție și a faptului că în același moment se aflau în desfășurare alte 3 intervenții majore(în comuna Milcov, Comuna Grădinari și Comuna Slătioara);
Explozia unei acumulări de gaz într-o garsoniera din Orașul Balș din data de 13.11.2025 în urma căreia au fost afectate bunurile a 24 persoane(autovehicule, locuințe și altele)” a conchis col. Văsuică










