A scăzut numărul elevilor din care vor primi bursă

Îți recomandăm

Conform cererilor înaintate de şcoli, în acest an şcolar se vor acorda la Craiova doar 11.619 burse de merit, performanţă şi studiu elevilor de gimnaziu, liceu şi şcoală profesională. Managerii spun că, în comparaţie cu anul trecut, sunt mai puţini bursieri. Sunt colegii în Craiova care au şi cu 300 de elevi mai puţin pe listele bursierilor.

Directorii pun scăderea numărului de beneficiari, în primul rând, pe creşterea mediei generale de la care se acordă bursa de merit, de la 8,50 la 9,50, dar şi pe faptul  că de anul acesta nu se mai acordă nici bursele rurale, pentru elevii din rural care învăţau la şcoli din urban.  La unele şcoli însă, comparativ cu anul trecut, a crescut numărul elevilor care primesc bursă socială, ceea ce arată practic o scădere a veniturilor. 
Conform datelor pe care le are Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în Craiova au fost solicitate 8.983 de burse de merit, 267 de burse de performanţă şi 2.359 de burse de studiu. Managerii şcolilor spun că în comparaţie cu anul trecut, numărul elevilor bursieri a scăzut. Una dintre cauze ar fi creşterea mediei generale pentru care se acordă bursa de merit,  de la 8,50 la 9,50. Din acest motiv, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova, anul acesta, sunt cu 200 de elevi mai puţin pe listele bursierilor.  

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă pentru Guvern: nici populația nu mai împrumută statul ca înainte

Sumele împrumutate de populație Guvernului prin programele Fidelis și Tezaur au ajuns la 18,78 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img