A vrut să ardă în casa incendiată, după ce și-a bătut soția

Îți recomandăm

În data de 10 octombrie, în jurul orei 12:45, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel la 112, de o femeie din comuna Movileni, județul Olt, cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi agresat soția.

Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 12 Potcoava au fost întâmpinați de o situație dramatică, casa era cuprinsă de flăcări, iar în interior se afla un bărbat care refuza să părăsească locuința, punându-și astfel viața în pericol. Trei butelii se aflau în casă, iar riscul unei explozii iminente era extrem de ridicat.

Conștienți de gravitatea situației și motivați de dorința de a salva o viață, polițiștii și-au riscat propria viață și au intervenit prompt și cu curaj. Aceștia au pătruns în locuință, au scos buteliile pentru a preveni o tragedie și l-au imobilizat pe bărbat, reușind astfel să-l aducă în siguranță afară.

Până la sosirea pompierilor, polițiștii, alături de echipa SVSU Movileni, au depus toate eforturile pentru a stinge incendiul și a limita pagubele.

Bărbatul a fost ulterior internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, iar împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție pentru a asigura siguranța familiei sale.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Polițiștii au acționat rapid și decisiv pentru a preveni o posibilă tragedie, oferind protecție atât persoanelor implicate, cât și comunității.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Directorul ANM anunță o scădere bruscă a temperaturilor, în următoarele zile: Furtunile nu ne dau pace și vom avea un weekend urât

Vremea se răcește semnificativ spre finalul săptămânii, în special în regiunile intracarpatice, unde termometrele abia dacă vor mai atinge 22 de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img