Accident cu cinci victime: elicopterul SMURD intervine la fața locului 

Îți recomandăm

Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite, joi, după ce mașina în care se aflau a pătruns pe contrrasens, a părăsit drumul, apoi s-a răsturnat, între localitățile Movila și Fetești, din județul Ialomița. În sprijinul victimelor intervine elicopterul SMRUD. Potrivit ISU Ialomița, accidentul rutier s-a produs pe drumul DJ 212, între localitatea Movila și municipiul Fetești, scrie Mediafax.

„A fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Ialomița. De asemenea a fost solicitată și intervenția elicopterul SMURD Constanța”, spun pompierii.

În urma accidentului au rezultat cinci victime, între care doi copii. După acordarea primului ajutor medical, un copil și un adult au fost preluați și transportați de către echipajul SAJ la Spitalul Municipal Fetești, cel de-al doilea adult a fost preluat de către elicopterul SMURD, iar cel de-al doilea copil și cel de-al treilea adult nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Accident între un camion și un autobuz cu 40 de pasageri. Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier în care au fost implicate un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img