Accident cu final tragic, un tânăr de 19 ani a fost ucis de un șofer băut

Îți recomandăm

Accident tragic sâmbătă seară, într-o localitate doljeană. Un tânăr de 19 ani a murit în urma accidentui provocat de un șofer băut. Tânărul, aflat la volanul unui autoturism, a fost lovit din spate de conducătorul aflat sub influența alcoolului și proiectat într-un alt automobil, aflat în față.

Polițiștii care au stabilit faptul că un autoturism condus de un barbat, de 36 de ani, din Motoței, pe DJ 561, pe raza localității Moțăței, din direcția Plenița către Bailești, a lovit din spate un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, care a fost proiectat într-un alt autoturism care era stationat într-o parcare și ulterior s-a răsturnat, potrivit Gazeta de Sud.

Din pacate, a rezultat decesul tânărului de 19 ani.
Celălalt conducator auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferului vinovat i s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina vs. SCM Râmnicu Vâlcea sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 17:30 la Sala LPS

Sâmbătă, 16 mai, echipa de handbal CSM Slatina va evolua în ultima reprezentație pe teren propriu din acest sezon,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img