În această dimineață, Pompierii slătineni au intervenit în comuna Curtișoara, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, la intersecția străzilor Eroilor cu Castanului, din comuna Curtișoara, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, a acroșat o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, aceasta din urmă răsturnându-se. În urma coliziunii, bărbatul și doi pasageri din autoutilitară, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.
Echipajul SMURD a preluat o femeie, în vârstă de 34 de ani, conștientă, cu traumatism coloană cervicală, membrul superior drept și membrul inferior drept.
Ceilalți doi pacienți, în vârstă de 29 și 30 de ani, cu diverse traumatisme au fost preluați de echipajele SAJ.
Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Slatina.










