Accident în Slatina. Două persoane au ajuns la spital

Îți recomandăm

Două autoturisme au fost implicate, noaptea trecută, într-un accident rutier în urmă căruia două persoane au ajuns la spital. Nefericitul eveniment a avut loc în Slatina, la intersecţia străzii Libertăţii cu Bulevardul A.I. Cuza.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.” transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ansamblul de dansuri populare Plaiurile Sâmbureștiului, locul I la marele Festival-Concurs Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”, Tulcea 2026, ediția a XXXII-a

După muncă și răsplată. Ansamblul de dansuri populare Plaiurile Sâmbureștiului a cucerit locul I la marele Festival-Concurs Internațional de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img