Accident între Slatina și Valea Mare 

Îți recomandăm

În această dimineață, pe DN 65-European 574, între Slatina și Valea Mare a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La volanul mașinilor implicate în nefericitul eveniment se aflau două tinere cu vârstele de 21 respectiv 35 ani:

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme conduse de două femei, cu vârstele de 21 și 35 de ani. Din cauze ce urmează a fi stabilite, femeia de 21 de ani ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul său ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde ar fi acroșat celălalt autoturism, după care a părăsit partea carosabilă”a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.

Tânăra de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img