Accident rutier pe Drumul Județean 546 A, în comuna Brebeni, vineri după-amiază. Două autoturisme s-au izbit violent, în urma coliziunii unul din șoferi a ajuns la spital.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în accident, au fost implicate două autovehicule, respectiv o mașină condusă de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina, și un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 54 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.










