La data de 30 mai 2024, în jurul orei 15:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 642, în afara localității Cilieni, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 55 de ani, din comuna Rusănești, în timp ce conducea un utilaj agricol ce tracta o cisternă, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 20 de ani, din comuna Tia Mare.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că utilajul agricol și cisterna erau neînmatriculate/neînregistrate, iar bărbatul de 55 de ani nu deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale.










