ACCIDENT RUTIER PE DN 6. UN BĂRBAT A AJUNS LA SPITAL

Îți recomandăm

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 6, în afara municipiului Caracal, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 6, în afara municipiului Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Radomirești.

În urma evenimentului rutier, doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul municipal Caracal.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img