
Prima ediție a Slatina Forest Race s-a încheiat cu trei incidente, în care au fost implicați patri concurenți. Cel mai grav rănit a fost un bărbat de 66 de ani
Ciclistul a ajuns la spital după ce o spectatoare a intrat pe traseu, dornică să filmeze cursa. Bărbatul se pregătea să primii trei kilometri din cei șase ai cursei, dar a pierdut controlul și s-a izbit violent de asfalt.
In căzătură acesta a suferit o lovitură la cap și la memebrele superioare.
Medicii prezenți la fața locului i-a oferit primul ajutor biciclistului, diagnosticul pus fiind traumatism cranio-cerebral acut deschis.
A fost chemat la fața locului, prin apelul de urgență 112, și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Olt, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale amănunțite.
Un alt ciclist a căzut si și-a julit brațul, iar alți doi concurenți s-au izbit unul de celălalt










