Igor Higer, Genoveva Năstase şi Dragoş Adrian Voncu au fost aleşi ca administratori ai Alro Slatina (ALR) cu mandate până în aprilie 2023, conform deciziei acţionarilor producătorului de aluminiu. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la ALRO Slatina a avut loc săptămâna trecută.
Cei trei, ce până acum aveau mandate provizorii, i-au înlocuit pe ruşii care îşi prezentaseră demisiile din Consiliul Alro imediat după izbucnirea conflictului din Ucraina. Între cei care atunci au renunţat la poziţia de administrator al producătorului de aluminiu se afla Pavel Machitski, fiul lui Vitali Machitski, proprietarul combinatului.
Genoveva Năstase este directorul financiar al Alro Slatina, iar Dragoş Adrian Voncu este directorul juridic al companiei. Igor Higer este preşedintele Vimetco Extrusion, producător de aluminiu extrudat, filială a Alro.
Inițial, cei trei noi membri ai CA al uzinei de aluminiu de pe platforma industrială a municipiului Slatina, la începutul lunii martie, au fost numiți provizoriu administratori, însă în urma adunării din data de 8 aprilie au mandate valabile pentru următorul an, mai precis până la data de 25 aprilie 2023.
7 martie a fost ziua în care reprezentanții ALRO au înregistrat demisiile a trei persoane din Consiliul de Administrație, și anume Aleksandr Barabanov, Pavel Primakov și Pavel Machitski, plecarea acestora fiind anunțată prin corespondență.
ALRO Slatina transmite că din actuala componență a Consiliului de Administrație al fabricii de aluminiu fac parte: Marian Daniel Năstase – președinte; Svetlana Pînzari – vicepreședinte; Gheorghe Dobra – membru; Vasile Iuga – membru; Marinel Burduja – membru; Laurențiu Gabriel Ciocîrlan – membru; Oana Valentina Truță – membru;
Voicu Cheța – membru; Igor Higer – membru; Genoveva Năstase – membru; Dragoș Adrian Voncu – membru.
După invazia Rusiei în Ucraina, preşedintele Senatului Florin Cîţu a cerut Ministerului Finanţelor Publice o analiză a companiilor cu acţionariat rusesc din ţara noastră, pentru a vedea dacă există persoane aflate pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, precum şi dacă aceste companii primesc ajutor de stat. Alro se află pe lista companiilor din România cu acţionariat rusesc şi, conform Newsweek România, Vitali Machitski ar fi primit în ultimii patru ani ajutor de un miliard de lei de la Statul Român, atât pentru Alro Slatina cât şi pentru Alum Tulcea, companii pe care le controlează prin Vimetco Pls Nicosia. Totodată, prin firma Imex Oil Limited înregistrată în Nicosia, Cipru, magnatul rus intermediază importurile de gaze în ţara noastră de la gigantul Gazprom.
La finele anului trecut, Alro Slatina şi-a redus producţia de aluminiu primar de la cinci hale de electroliză la două hale, din cauza preţurilor mari ale energiei.
Alro Slatina este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitatea de producţie, fiind şi cel mai mare consumator de energie electrică din România.
Vimetco PLC din Cipru deţine 54,19% din producătorul de aluminiu din Slatina, în timp ce Pavăl Holding are 23,2%, iar Fondul Proprietatea deţine 10,2% din Alro.










