ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR OLTENI ȘI PREVENIREA COMPORTAMENTELOR DE RISC


Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu structurile de specialitate, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul de Ivestigare a Criminalității Economice, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt, Poliția municipiului Caracal, Biroul Județean de Poliție Transporturi Olt și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat o serie de activități preventive în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din municipiul Caracal.
Acțiunea s-a concentrat pe prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, precum și pe prevenirea absenteismului școlar, delincvenței juvenile și victimizării minorilor. De asemenea, au fost verificate respectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 5 unități de învățământ și au fost legitimați 28 de elevi, dintre care 21 absentau nejustificat de la orele de curs. Totodată, polițiștii au verificat 7 agenți economici, respectiv 4 restaurante/cafenele și 3 unități de alimentație publică. În scop preventiv, au fost organizate 21 de activități de informare, la care au participat peste 400 de elevi și cadre didactice.
În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au transmis mesaje preventive referitoare la adoptarea unui stil de viață sănătos, fără consum de tutun, alcool sau droguri, precum și importanța respectării obligației de a frecventa cursurile școlare.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura un mediu educațional sigur și pentru a preveni comportamentele de risc în rândul tinerilor.