ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII OLTENI

Îți recomandăm

Ieri, 22 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției orașului Drăgănești-Olt, au desfășurat o serie de activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Comani, din orașul Drăgănești-Olt.

Întâlnirea a avut ca scop prevenirea fenomenului de bullying în unitățile de învățământ și promovarea unui comportament responsabil în trafic, în special în rândul elevilor pietoni.

Polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, explicându-le importanța respectului reciproc, a empatiei și a comunicării non-violente, precum și consecințele juridice și emoționale ale comportamentelor de tip bullying.

Totodată, aceștia au reamintit regulile de bază privind traversarea corectă a străzii, deplasarea în siguranță către și de la școală, precum și necesitatea respectării semnelor și semnalelor rutiere.

Prin aceste activități, polițiștii urmăresc creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și formarea unei conduite civice responsabile în rândul elevilor.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt va continua desfășurarea de activități preventive în școlile din județ, în cadrul programelor dedicate siguranței elevilor și combaterii violenței în mediul școlar.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Operațiunea Jupiter, a treia zi. 416 percheziții în toată țara, IGPR și PICCJ cu mii de polițiști și procurori implicați 

Poliția Română și PICCJ desfășoară pentru a treia zi acțiuni în toată țara, în cadrul Operațiunii Jupiter. Mii de polițiști și procurori fac...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img