ALDE Olt: Tăriceanu la Cotroceni

tariceanu

tariceanu

 În perioada aceasta organizaţiile judeţene ale ALDE ţin şedinţe în urma cărora îi cer imperativ preşedintelui partidului să intre în cursa prezidenţială.

ALDE Olt, prin membrii Delegaţiei Permanente „au adoptat o REZOLUŢIE prin care se cere, cu fermitate, domnului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, să candideze la alegerile prezidenţiale din acest an“. Peste 100 de delegaţi ai organizaţiilor locale, preşedinţi şi consilieri locali, au fost prezenţi la şedinţă şi au adoptat respectiva rezoluţie. „Rezoluţia a fost votată în unanimitate de către cei prezenţi, după ce a fost supusă dezbaterii. În conţinutul documentului este justificată necesitatea imperioasă a acestui demers şi importanţa candidaturii liderului ALDE pentru viitorul României“, se mai menţionează în comunicat.

 ALDE a înregistrat, la Alegerile Europarlamentare din luna mai, un scor de sub 5% la nivel naţional, care nu i-a permis formaţiunii să trimită europarlamentari la Bruxelles. Nici în Olt lucrurile nu au stat foarte bine, ALDE fiind a patra formaţiune, conform rezultatului în alegeri, cu un scor puţin peste 5%.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura