Amenzi de peste 4,17 milioane de lei au fost aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma unor controale desfăşurate la nivel naţional, în special la comercianţi de peşte. În doar patru zile, comisarii au sancţionat sute de operatori economici pentru nereguli privind calitatea produselor şi condiţiile de comercializare. Au fost verificaţi peste 1.300 de operatori economici, în perioada 20–24 aprilie. „În cadrul acţiunilor de control, au fost constatate neconformităţi, cu precădere la produsele cu grad ridicat de perisabilitate, precum cele pescăreşti. În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformităţi, pentru care au fost aplicate următoarele sancţiuni şi măsuri: 869 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4,17 milioane de lei; 611 de avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 110.000 de lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 400.000 de lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 18 operatori economici”, precizează ANPC, pe pagina de Facebook.
Peşte alterat şi condiţii improprii Printre neregulile constatate se numără peşte comercializat ca fiind proaspăt, dar cu miros şi aspect modificate, precum şi peşte congelat degradat din punct de vedere calitativ. Comisarii au mai descoperit operatori economici care efectuau operaţiuni de feliere, porţionare şi filetare fără autorizaţie, expuneau peştele lângă produse de cofetărie congelate sau îl vindeau fără elemente de identificare şi caracterizare. Probleme grave de igienă Inspectorii au găsit agregate frigorifice cu depuneri consistente de reziduuri alimentare şi lichid sangvinolent, magazine fără preţuri afişate, spaţii comerciale cu paviment degradat şi murdar, dar şi echipamente şi ustensile cu grad ridicat de uzură şi impurităţi.
sursa DIGI 24










