Ancheta polițistului bătăuș aproape finalizată

Îți recomandăm

agentul potcoavaPolițistul din Potcoava, Petrică Rotaru este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit prim-procurorului Anca Anuța la dosar a mai fost anexată și o altă plângere depusă la parchetul Argeș.

 „Dosarul se află în lucru, încă nu a fost finalizat. Nu mai este foarte mult de lucru. Inițial a fost și o sesizare, cred, la Parchetul Tribunalului Argeș, care a declinat-o la noi, s-au reunit și au rămas în continuare în competența noastră”, a declarat, șefa Parchetului Olt, în cadrul unei conferințe de presă.

Reamintim că, în data de 26 octombrie, agentul Petrică  Rotaru este cercetat penal și disciplinar după ce a bătut  o femeie de 49 de ani . Totodată, victima a susținut că agentul ar fi vrut să o violeze. Omul legii a  amenințat-o că o omoară și că o îngroapă în grădină.

Martori la incident au fost un bărbat și o femeie, care nu au încercat să îl oprească pe polițist. Salvarea femeii a fost un moment de netenția ala agresorului. Atunci victima a cerut ajutor la 112.

În urma acestui caz, au ieșit la iveală și ale neregului făcute e agentul de la secția din Potcoava. Acesta este, în acest moment, anchetat pentru lovire și alte violențe, dar și pentru amenințare.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Aurul și platina au fost depășite: Care este cel mai scump metal de pe planetă și de ce valorează atât de mult

Nici aurul, nici platina nu sunt cele mai scumpe metale de pe planetă. Titlul îi aparține rodiului, un element extrem de rar...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img