Andreea are nevoie de ajutorul NOSTRU!

Îți recomandăm

Ce poate fi mai frumos și mai suprem pe acest pământ decât bucuria de a fi părinte? Este binecuvântarea supremă pe care o primești de la divinitate. Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi un plan, atunci când a ales familia Ilie să devină părinți pentru micuța Andreea cu siguranță a avut un scop.

Andreea a venit în această familie în urmă cu doi ani și jumătate. Este al doilea copil al familiei Ilie, un copil iubit pentru că cei doi părinți care și-au dorit un frățior sau o surioară pentru fratele mai mare, Denis. Băiețelul a devenit în timp un punct de sprijin pentru micuța Andreea. Analizele în sarcină nu prevesteau ce avea să urmeze încă din primele ore de la nașterea micuței. Medicii au descoperit abia în momentul în care fetița a venit pe lume că există grave probleme de sănătate. Micuța a fost diagnosticată cu sindrom DOWN și malformații congenitale. De la venirea pe lume a puiului de om familia Ilie a înțeles repede că încep un nou capitol din viața lor, că nimic din ce a fost înainte nu va mai fii. Mama și tatăl celei mici și-au revenit din șocul teribilei vești și au pornit o luptă contracronometru pentru a face din Andreea un copil care să se poată descurca în viață. Au înțeles că au primit de la Dumnezeu un copil special care are nevoi speciale și care le va schimba destinul. Au urmat luni întregi prin spital. La doar 3 luni Andreea a demonstrat că este o luptătoare, a fost operata pe cord deschis la spitalul clinic de copii MARIE CURIE, operație care s-a încheiat cu succes. Numai că viața le-a mai dat o lovitură, după 1 an și 6 luni puiul de om a fost diagonsticat cu LEUCEMIE, iar timp de 8 luni de zile a urmat un tratament de chimioterapie fiind internată la spitalul FUNDENI.

Cele mai recente analize ale micuței sunt în limite normale, dar lupta este departe de a se încheia, sindrom DOWN nu va dispărea niciodată. Este clar că Andreea va avea nevoie să lupte ceva mai mult pentru a avea o viață cât de cât normală. Familia, mămica și tăticul ei îi sunt aproape, la fel și fratele ei Denis care, deși are doar nouă ani a reușit să aibă o conexiune cu Andreea nemaipomenită. Alături de el micuța a învățat să mănânce, să se joace, și acum chiar face primii pași. Andreea merge la recuperări și face lunar tratamente costisitoare astfel încât boala să nu-i recidiveze.

La nici trei ani Andreea a mers prin multe spitale și a întâlnit zeci de specialiști. O soluție salvatoare pentru micuță se pare că ar exista într-un spital italian din Roma, Children Hospital Bambino Gesù. Acolo Andreea ar putea beneficia de mai multe investigații medicale, dar și de un transplant cu celule STEM. Costurile pentru aceste investigații preliminare se ridica la aproximativ 20000 euro, o sumă extrem de costisitoare pentru familia Ilie. Părinții fac eforturi financiare supraomenești, dar oricât de muncitor ar fi tatăl, banii nu sunt suficienți. Mămica este tot timpul alături de Andreea care în doi ani și jumătate a stat mai mult prin spitale. De aceea este nevoie și de ajutorul nostru! Cu un mic ajutor financiar din partea celor care vor să se implice în acest caz viața acestei familii poate deveni puțin mai ușoară. Cheltuielile lunare pentru tratamentele Andreei se ridică la suma de 6.500 lei.

Orice sumă, oricât de mică ar fii, pentru Andreea contează enorm! Cei care înțeleg acest caz și vor să ajute o pot face în următoarele conturi bancare:

 CONT LEI BCR: RO32 RNCB 0200 1691 7440 0001 (Asociația Back to Life 2020)

CONT LEI: RO77CECEC001946365175211 (Cont personal Ilie Mirela)

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Adrian Chesnoiu: „Există riscul blocării dezvoltării agriculturii din România!”

Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, trage un semnal de alarmă cu privire la...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img