Primăria Slatina a primit o donație importantă. Datorită acesteia toți angajații administrație administrației publice locale se vor testat COVID 19.
Electrocarbon SA a donat primăriei 2000 de teste rapide, iar la următoare ședință a CL, aleșii locali vor decide modul de testare.
Potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează să fie distribuite Direcţiei de Asistenţă Socială (800 de bucăţi) şi Clubului Sportiv Municipal (1.200 de bucăţi).
Personalul din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Slatina și din celelalte servicii publice înființate de Consiliul Local al municipiului Slatina pot beneficia de testare, la una din cele două structuri, în limita stocului disponibil.
Prioritate la testarea rapidă o au persoanele care prin natura atribuțiilor de serviciu sunt mai expuse riscului de infectare cu virusul SARS-CoV2.
Persoanele cu rezultat pozitiv la testul rapid au obligația de a contacta şi informa, de îndată, medicul de familie despre ipoteza în care se află, urmând a respecta recomandările acestuia.
„Considerăm ca oportun proiectul de hotărâre referitor la repartizare teste rapide STANDARD Q COVID-19 Ag și stabilire modalitate de utilizare întrucât, în condițiile pandemiei actuale, utilizarea testelor rapide are drept consecință prevenirea răspândirii și tratarea eficienta a virusului COVID-19, prin identificarea persoanelor infectate cu acesta. De altfel, prin acest proiect se asigură securitatea și sănătatea salariaților, angajatorii având , conform Legii nr. 319/2006 securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare, obligația să implementeze măsuri de prevenire și evitarea riscurilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.










