Primăria comunei Vulpeni, cu sediul în Vulpeni, stradaDecebal, nr. 1, anunţă organizarea în data de 15.11.2022 a concursului pentru ocuparea postului de natură contractualăvacant, pe durata nedeterminată din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Vulpeni:
➢ 1 post asistent medical, grad profesional principal – Compartiment Asistență medicală și sănătate;
Condiţii generale de participare la concurs:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale UniuniiEuropene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şidomiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau altecondiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiunicontra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciusau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii de participare specifice:
1 Asistent medical, grad profesional principal 1 – școala postlicealăsanitară în specialitatea medicină generală sau diplomă de studiipostliceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997;
– dovada promovării examenului de grad principal;
– certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. vizat și valabil la data concursului;
– adeverință pentru participare la concurs eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.;
– vechime în specialitatea studiilor: minim 5 ani
– Concursul constă în:
➢ selecţia dosarelor;
➢ proba scrisă;
➢ interviul.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţiisau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestăidentitatea, potrivit legii, după caz; c) copiile documentelor care săateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unorspecializări, precum şi copiile documentelor care atestăîndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestăvechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, încopie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentrucare candidează. (Candidatul declarat admis la selecţia dosarelorcare a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului);
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătatecorespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulăriiconcursului de către medicul de familie al candidatului sau de cătreunităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
Actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate și în original învederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Concursul se organizează la sediul Primăriei comunei Vulpeniastfel:
1. Proba scrisă: 15.11.2022 ora 10 00, în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulpeni;
2. Interviul se va susține în termen de maxim 4 zile lucratoare de la data susținerii probei scrise, în sala de şedinţe a Consiliului Local Vulpeni;
Dosarele se depun la Primăria Vulpeni – la secretar – în termen de 10 zile de la publicare respectiv 24-10-2022 păna la 10.11.2022 orele 12,00
Bibliografie și tematică:
1. Constituția Romaniei, republicată
2. Titlul III al parții a VI-a din OUG nr. 57/2019 privind Coduladministrative, cu modificarile și completarile ulterioare,
3. O.G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturorformelor de discriminare, republicată cu modificarile șicompletarile ulterioare,
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament întrefemei și barbați, republicată cu modificarile și completarileulterioare,
5. Legea nr. 544/2001 privind liberal acces la informațiile de interes public, cu modificarile și complatarile ulterioare,
6. O.G nr. 27/2002 privind reglementarea activitații de soluționarea petițiilor cu modificarile și completarile ulterioare,
7. Ghiduri de practică pentru asistența medicală- Editura Estfalia, mai 2012, București(Cristian Vladescu, coordinator și grup autori,
8. L.Titircă: Urgențe medico chirurgicale-Sinteze-Editura MedicalăBucurești 2019
9.L Titircă: tehnici de evaluare și îngrijire acordate de asistențiimedicali: Ghid de Nursing Vol.II
10. Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din Romania/2009
11.OUG nr. 18/2017 aprobată prin Legea nr. 180/2017 privindasistența medicală comunitară și Hotararea de Guvern nr.324/23.05.2019 privind aprobarea Normelor metodologice privindorganizarea, funcționarea și finanțarea activitații de asistențămedicală comunitară.
12. Legea nr. 272/iunie 2004 privind protecția și promovareadrepturilor copilului,
13. Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violențeidomestic republicată;
Relații suplimentare la sediul Primariei Vulpeni și la telefon0249456704- secretar comisie concurs Vasile Ion.










