Apă şi canal, în Scărişoara

În urmă cu câteva zile, primarul comunei Scărişoara, Liviu Tiugan, a efectuat o vizita la Compania de Apa Olt S.A. (CAO) unde a avut o întrevedere cu Uşurelu Cătălin, directorul acestei companii. Motivul întâlnirii celor doi a avut la bază dorinţa edilului de a le oferi cetăţenilor comunei pe care o conduce cele mai bune condiţii de trai, oferindu-le astfel apă potabilă şi canalizare.
Directorul Companiei de Apă l-a asigurat pe primarul comunei Scărişoara că acest proiect derulat prin Ministerul Fondurilor Europene îşi va începe lucrările de APA ŞI CANAL imediat după finalizarea achiziţiilor efectuate de CAO. Proiectul a început în decembrie 2016.
Finanţarea proiectului este asigurată în proporţie de 85% din Fondul de Coeziune, 13% de la bugetul de stat şi 2% de la bugetul local.
Edilul îi asigură pe cetăţenii comunei că investiţiile în localitate nu se opresc aici, iar fiecare proiect pe care-l va derula va fi benefic pentru localnici.
{module 126}