APIC- în vizită la Grădinița cu Program Prelungit din Scornicești

Îți recomandăm

Bucurie, emoții, dorință de cunoaștere și entuziasm, toate completate de multe mulțumiri și iubire. Acestea sunt sentimentele trăite de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit din Scornicești. În mijlocul lor a fost astăzi prezent APIC, mascota CAO.

Reprezentanții Companiei de Apă Olt, alături de Apic au fost prezenți la activitățile desfășurate de Grupa Mare „Fluturașii”, de la Grădinița cu Program Prelungit din Scornicești, în cadrul Proiectului de Parteneriat Educațional „Apa are sentimente”.

Prin experimentele pe care le-au făcut, desene, puzzle-uri, cântece și poezii, „Fluturașii” din Scornicești ne-au arătat cât de multe lucruri știu despre apă, care este parte din natură și din fiecare dintre noi și poartă sentimentele și gândurile noastre.

”Îi felicităm pe „Fluturași” pentru această lecție importanță, îi mulțumim doamnei educatoare Gina Ceraru pentru invitație și celorlalte cadre didactice pentru primirea pe care ne-au făcut-o. Și Apic le-a oferit o surpriză dulce, o îmbrățișare caldă și promisiunea că ne vom mai revedea cu prichindeii din Scornicești!Deci, nu putem decât să fim de acord că „Apa are sentimente” și dăruind bucurie, primești atâta iubire din partea copiilor”, au subliniat reprezenatanții CAO

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img