Aproximativ 200 de controale făcute de inspectorii de muncă

Îți recomandăm

Luna trecută inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 191 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 234 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:

  • neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
  • muncă;
  • neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
  • netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a   contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
  • neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
  • neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
  • neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 116 sancțiuni, din care 107avertismente și 9 amenzi în valoare totală de 106.000 lei.

În luna iulie 2022, inspectorii de muncă au identificat 4 persoane care desfășurau muncă nedeclarată (1 persoană la  un angajator din Balș – activitate comerț, 2 persoane la un angajator din Mioveni, punct lucru Slatina – activitate alimentație publică, 1 persoană la un angajator din Caracal – activitate comerț), celor 3 angajatori care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 80.000 lei. De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 12evenimente, soldate cu 12 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Universitatea Craiova a câștigat Cupa României 2026

Universitatea Craiova a câștigat, miercuri, Cupa României 2026. Meciul, disputat pe Stadionul Municipal din Sibiu, s-a decis la loviturile...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img